Centrul de Diagnostic și Tratament Oncologic Onco Card anunță un nou parteneriat cu o personalitate a medicinei: Prof. Dr. Ciuleanu Tudor Eliade, medic primar specializat în oncologie medicală. Ne bucurăm că experiența și reputația domniei sale sunt puse în slujba pacienților centrului Onco Card din Brașov. Prof.Dr.Ciuleanu este profesor universitar, disciplina Oncologie Medicală și Radioterapie, la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca. Specializările Prof.Dr.Ciuleanu sunt vaste, realizate atât în țară, cât și în străinătate. A obținut, printre altele, titlul de medic specialist oncologie medicală, atestare aprofundată, la Institut Gustave Roussy Villejuif/ departamentul condus de dr. JP Armand, preşedinte al ESMO, Paris, Franţa. Activitățile medicale, pedagogice și de cercetare ale domniei sale se întind pe aproape patru decenii.
”Grija pentru pacient este prioritatea noastră numărul unu. În acest sens, știm că intrarea Prof.Dr.Ciuleanu Tudor Eliade în echipa noastră de medici oncologi de top este, în primul rând, o veste extraordinară pentru pacienți. Continuăm să aplicăm și să credem într-o abordare multidisciplinară a fiecărui pacient care ne trece pragul, de aceea experiența profesorală și de practică medicală a Prof.Dr.Ciuleanu este o nouă poartă deschisă către explorarea completă a acestei viziuni. Ne bucurăm că echipa noastră medicală este din ce în ce mai mare, conținând ”vârfuri” ale medicinei, demonstrând că și în România se poate face performanță medicală, în beneficiul pacientului”, a declarat Anamaria Făgăraș, manager al Centrului de Diagnostic și Tratament Oncologic Onco Card.