O N C O C A R D - Performanță pentru viață!

Program Clinică : Luni - Vineri | 08:00 - 20:00
  Contact : (+40) 268 994

Dr. Jeder Ovidiu, Onco Card: “Munca în A.T.I. este menirea mea”

Când a terminat facultatea de medicină, la 24 de ani, Dr. Jeder Ovidiu Cristian a știut sigur că vrea să facă ceva provocator. A simțit că munca într-un cabinet nu i se potrivește foarte bine și s-a gândit la specialitatea care îl cucerise încă din anul 5 de facultate: A.T.I., anestezie și terapie intensivă. Bunica sa i-a spus că și-a ales totuși cea mai puțin provocatoare specialitate din medicină “te duci în sala de operație, faci o injecție și gata”. Dar A.T.I. înseamnă mult, mult mai mult de atât, iar pentru Dr. Jeder înseamnă chiar menirea lui. Doctorul Jeder ne povestește, în următorul interviu, despre cariera pe care a îmbrățișat-o cu pasiune.

Prin ce este deosebită munca într-o secție de anestezie și terapie intensivă?

Fiecare specialitate are importanța ei, dar terapia intensivă este ultima frontieră. E acea specialitate care se situează la limita dintre viață și moarte. Secția se numește A.T.I. pentru că sunt, de fapt, două specialități. Anestezie – gestionează actul anestezic al pacientului care ajunge în sala de operație și de îngrijirea lui post-operatorie,  și Terapie Intensivă – gestionează pacientul care ajunge internat cu diferite disfuncții de organ în încercarea de a-l recupera și a-l reda secțiilor de pe care a venit. Terapia intensivă are și ea două ramuri – cea chirurgicală, a pacientului operat și cea medicală, a pacientului care nu are nevoie de intervenție chirugicală, dar care a ajuns să aibă disfuncții de organ. Este o muncă foarte stresantă, dar în același timp foarte frumoasă. E deosebită pentru că este în fiecare zi provocatoare: nicio zi nu seamănă cu alta, niciun pacient nu seamănă cu altul și te provoacă să citești tot timpul, să îți actualizezi mereu cunoștintele, să colaborezi intens cu celelalte specialități, în cazul nostru chirurgia, radioterapia, oncologia, imagistica, cardiologia, etc. ca să poți într-adevăr să ajuți pacientul.

De ce este nevoie de prezența unui medic anestezist pe tot parcursul unei intervenții?

Medicul anestezist este cel care se îngrijește de anestezie, dar și de buna funcționare a organismului pe parcursul intervenției respective. Monitorizarea din sala de operație este complexă și se adresează aparatului cardiac, aparatului respirator, aparatului renal, funcției de termoreglare, etc.. Anestezistul realizează nu numai anestezia în sine, el realizează și menținerea unui echilibru al organismului și suplinește pierderile. Nu poți face asta decât dacă ești prezent în sală. Bunica mea care nu înțelegea ce făceam eu mai exact când eram rezident la A.T.I. “mi-a zis pentru tine este foarte ușor, te duci, intri într-o sală de operații, faci o injecție și gata”. Nu, anestezia este mult mai complexă decât o simplă injecție, înseamnă multiple manevre invazive intraoperator care se fac cu pacientul anesteziat, iar monitorizarea pacientului este extrem de complexă și deși avem aparatură modernă de monitorizare ea nu poate suplini prezența umană.

Anestezie și Terapie Intensivă – cuvinte care ne duc pe toți cu gândul la cazuri speciale. Ce cazuri care v-au impresionat, în mod particular, în cariera dumneavoastră de până acum?

Pacienții oncologici pe care îi am în grijă la Onco Card sunt particulari- boala în sine are o evoluție care te face să devii extrem de empatic și de multe ori să suferi alături de ei. Totuși, cele mai impresionante cazuri le-am avut în rezidențiat când în perioada de pregătire trebuia să treci prin toate tipurile de terapie intensivă și la Târgu Mureș fiind un spital județean de urgență soseau și cazuri de traumă. Cele mai impresionante erau traumele la tineri care ajungeau în moarte cerebrală și deveneau donatori de organe. Nu au cum să nu te marcheze astfel de cazuri. Un alt caz pe care nu am să îl uit a fost al unei mame tinere, mamă de 5 copii, care a suferit un accident groaznic pe când era într-o căruță – o mașină a intrat din spate în căruța plină cu lemne, iar unul dintre lemne a străpuns-o pe femeie, a intrat prin spatele toracelui și i-a ieșit prin față undeva la nivelul abdomenului. Scândura era destul de mare, cam 30 cm lățime, deci practic întreg toracele și o parte din abdomen erau afectate. Din fericire, lemnul nu a atins inima și, după o sutură de diafragm și terapie intensivă prelungită care a durat o săptămână, pacienta a fost externata cu bine.

De ce v-ați ales această specialitate?

Mi-a plăcut. În stagiul de ATI din anul 5 de facultate mi-a plăcut ceea ce am văzut acolo și chiar dacă este o specialitate stresantă, este foarte frumoasă, este mereu provocatoare și nu ai timp să te plictisești. Am simțit la 24 de ani când am terminat facultatea că trebuie să fac ceva provocator, că doar o muncă de cabinet nu ar fi suficientă pentru mine și aș vrea altceva. Acum cred că munca la ATI este menirea mea.

Cum este pentru dumneavoastră munca cu pacienții? Pentru pacienți rolul anestezistului este foarte important…

Da, în momentul în care tu, anestezist, te întâlnești cu pacientul,  acel pacient vede în tine un fel de salvare, vede omul care îl va ajuta să treacă peste acest moment greu al vieții, intervenția chirurgicală. Rolul anestezistului este foarte important, vocea sa, contactul cu pacientul, totul contează. Contează să nu te încarci cu problemele de acasă și să respecți anumite protocoale, să te încadrezi în ele și să încerci pe cât posibil să nu răspunzi la nicio presiune exterioară. Trebuie să urmezi cu strictețe aceste protocoale tocmai pentru a optimiza riscurile pacienților – fiindcă atunci ești un anestezist fericit, când pacientul părasește cu bine secția de ATI postoperator. Încerc să îmi relaxez pacienții, să vorbesc cu ei și alte lucruri în afară de cele tehnice. Este dovedit faptul că numărul de complicații este mai scăzut la un pacient care nu are atât de multe temeri versus un pacient temător, fricos înainte de operație.

Cum este experiența lucrului la Onco Card – atât în echipa medicală, cât și cu pacienții oncologici?

Munca în echipă este ceea ce m-a atras la Onco Card. Suntem o echipă puternică, unită și complete formată din oncologi, radioterapeuți, radiologi, cardiologi, medici de medicină nucleară, pneumologi, medici de laborator și am doi colegi chirurgi – chirurgul oncolog și cel plastician – cu care mă înțeleg foarte bine. Colaborăm, discutăm foarte mult, lucru care mi se pare extraordinar. În ceea ce privește lucrul cu pacienții oncologici, cred că timpul te învață… Încerci când ajungi acasă să te detașezi complet, încerci să mai faci și altceva în afara muncii în spital. Nu devii “imun”, dar te întărești de așa natură încât să poti trece peste tristețile care ți-ar putea dăuna ție, fiindcă nu îl ajuți mai mult pe pacient dacă empatizezi și cazi în tristețe, ci îl ajuți dacă empatizezi și faci ceva pentru el.