O N C O C A R D - Performanță pentru viață!

Program Clinică : Luni - Vineri | 08:00 - 20:00
  Contact : (+40) 268 994

Conf. Dr. Valentin Cernea, noul director medical Onco Card, despre importanța serviciilor integrate din oncologie

Din această săptămână, Conferențiar Doctor Valentin Cernea este noul director medical al Centrului de Diagnostic și Tratament Oncologic Onco Card din Brașov. Conf. Dr. Valentin Cernea a fost directorul medical al Institutului Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuta” si prorector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Dr. Cernea are o experiență de peste 30 de ani în oncologie și radioterapie, a participat la cele mai importante evoluții în ceea ce privește terapia cancerului. Specialistul în radioterapie vorbește despre proiectele pe care le va desfășura în cadrul Onco Card, despre importanța abordării multidisciplinare a pacienților cu cancer, dar și despre beneficiul major pe care îl au pacienți cu cancer dacă apelează la clinici precum Onco Card care oferă servicii complete de diagnostic, imagistică, chimioterapie, chirurgie și radioterapie. Iată ce declară Conf. Dr. Valentin Cernea despre colaborarea cu Centrului de Diagnostic și Tratament Oncologic Oncocard din Brașov.

“În primul rând, îmi propun să îmi fac meseria așa cum știu eu mai bine, în beneficiul pacientului. Apoi, mă voi strădui să întăresc cultura de organizație, coeziunea echipei, să insuflu tuturor colegilor dorința de a se perfecționa, de a se autoeduca, pe tot parcursul vietii. Unii dintre medicii de aici mi-au fost rezidenți la Cluj, pe mulți alții îi cunosc și îi apreciez și cred că vom avea de învățat unii de la ceilalți. În toate domeniile, dar cu precădere în medicină, fără muncă colaborativă și multidisciplinaritate, nu numai că rămânem în urmă, dar putem aduce prejudicii bunei îngrijiri a pacientului. Cred, de asemenea, că este necesară diversificarea și adaptarea serviciilor la piața actuală, menținându-le totodată la o calitate înaltă. E importantă și deschiderea spre comunitate, astfel încât oamenii să știe unde să se adreseze când au o problemă. Cu alte cuvinte, comunicare. Cred că și o zi a porților deschise ar fi o idee bună în acest sens. Ne propunem să întărim legăturile cu toți ofertanții de sevicii medicale din Brașov, dar și cu comunitatea academică, în special cea medicală”.

Importanța serviciilorintegrate de oncologie

Evoluția tratamentelor din ultimii ani a făcut ca afecțiunile maligne să aibă șanse mari de vindecare pe termen lung. Condiția este ca boala malignă să fie depistată în stadii incipiente, iar abordarea să fie una multidisciplinară. Cu alte cuvinte, un pacient suspect de cancer are șanse mari să primească un diagnostic corect și un tratament eficient dacă dosarul său medical este întocmit și evaluat de o echipe completă de medici. Aceste servicii sunt disponibile și în cadrul Onco Card, lucru confirmat și de Conf. dr. Valentin Cernea.

“Onco Card este un centru medical de diagnostic și tratament care vine în sprijinul oamenilor atât cu specialiști și aparatură medicală la cel mai înalt nivel de performanță, cât și cu avantajul arealului geografic mare pe care îl deservește. Astfel, pacientul oncologic are siguranța că este pe mâini bune și beneficiază de ceea ce se numește medicină integrativă, care acoperă toate etapele, de la diagnosticare până la terapie. Altfel spus, aici primește diagnosticul precis pe baza unor analize imagistice realizate de aparatură de top și medici cu experiență, la curent cu noile concepte și tehnici, și tot aici va beneficia de tratamente personalizate. Toate acestea îi insuflă pacientului încredere, speranță și dorință de a învinge boala cu care se luptă, fără a se izola de restul lumii și fără a pierde din calitatea vieții”, afirmă noul coordonator al echipei oncologice din cadrul Onco Card.