Simbol al frumuseții, senzualității și maternității, sânii și aspectul lor sunt, fără îndoială, o preocupare frecventă pentru femei. Să nu credeți că dorințele de a le modifica forma ori volumul au apărut recent și țin exclusiv de lumea și de femeia modernă. Prima metodă de mastopexie (operația de lifting mamar) a fost descrisă în 1907 și îmbunătățită în 1923, 1924 și 1937. Iar prima operație de augmentare mamară a fost efectuată în 1962. Vremurile, tehnicile și percepțiile s-au schimbat, astfel încât din ce în ce mai multe paciente apelează la chirurgia estetică pentru a obține bustul ideal. Operațiile estetice mamare fac parte din luna iunie 2021 și din oferta de servicii a spitalului Onco Card Brașov. Ne vorbește pe larg despre aceste intervenții medicul Alexandru-Daniel Hernic, specialist Chirurgie Plastică, Estetică şi Microchirurgie Reconstructivă.
Augmentarea mamară – mărirea sanilor
Domnule doctor, ce ne puteți spune despre augmentarea mamară, cea mai populară intervenție de chirurgie estetică anual, la nivel mondial, încă din 2006?
Dr. Alexandru-Daniel Hernic: În primul rând, vă mărturisesc faptul că această chirurgie estetică – chirurgia estetică mamară – este ramura mea preferată și cea pentru care m-am antrenat intensiv inclusiv în țări precum Begia, Olanda sau Australia. Procedura de augmentara mamară este o procedură care a fost foarte bine studiată și care cu un training bun, un planning bun și o alegere judicioasă a implantului poate avea rezultate foarte bune. Atât imediat, cât și în viitorul mediu și îndelungat. Cu condiția ca pacienta respectivă să își dorească un implant care este apropiat amprentei sânului ei pe torace, adică un implant potrivit conformației ei. Augmentarea mamară poate fi facută pe bază de implanturi siliconice sau gel coeziv siliconic, cu sau fără grăsime. Există o procedură care presupune utilizarea unui implant si a unui complement de țesut adipos astfel încât implantul folosit să fie mult mai mic, cu impact mai bun asupra țesuturilor în timp pentru că, cu cât implantul este mai mare, cu atât stresul pe țesuturi este mai mare și, în timp, pielea poate să sufere. Așadar, putem vorbi și despre augmentare mamară cu transfer de grăsime, condiția este ca pacienta să aibă depozite de grăsime de care vrea să scape – creșterile nu sunt spectaculoase în volum, dar pot da rezultate foarte bune. Și există și procedura de augmentare mamară denumită hibrid care le combina pe cele două – grăsime și implant.
Cum vă ghidați pacientele pentru alegerea celei mai bune opțiuni?
Când am o pacientă care vine pentru o procedură de augmentare mamară îi spun că fiecare femeie are o amprentă a sânului pe torace, amprentă care nu poate fi modificată. Așadar, implantul îl alege pacienta, îl alege și chirurgul, dar mai degrabă îl alege… corpul pacientei. Implantul se alege în funcție de cât poate să primească sânul respectiv. Eu spun cât aș putea să pun maxim și mai mult de atât nu pot pentru că nu aș fi responsabil față de pacienta mea. De exemplu, dacă am o pacientă care își dorește un implant cu 100 ml sau 200 ml mai mult față de cât aș putea să îi pun maxim îi prezint situația în felul următor: îi spun că facem maxim cât puteți primi acum și într-un an de zile dacă nu sunteți mulțumită putem să creștem în volum, dar dintr-o dată este foarte riscant. Iar eu urmăresc rezultate cât mai naturale, nu unele care să iasă din sfera naturalului.
Se întâmplă des să vi se ceară rezultate exagerate?
Obișnuiam să cred și eu că anumite dorințe ale pacienților sunt exagerate, dar mi-am schimbat punctul de vedere – frumusețea este în ochii celui care o vede și nu critic nicio cerere din partea pacienților, mi-am schimbat percepția, și mie îmi plac multe lucruri care altora nu le plac. Apropo de percepție, unul dintre profesorii mei ne-a împărtășit la un moment dat povestea unei paciente care i-a cerut o operație cu “un rezultat foarte natural, să nu iasă absolut deloc în evidență”, el a răsuflat ușurat inițial, apoi a văzut în fotografii ce înțelegea doamna prin natural și discret – niște sâni enormi, niște implanturi cum se puneau în America în 1960. Cam așa este cu percepția. O altă situație este cu pacientele care vin în pereche. Deși pacienta măsoară, să zicem, 1,60 înălțime, își dorește implanturi de 390 sau 450 ml precum prietena ei ce măsoară 1,75 înălțime. Eu le spun aceeași poveste cu amprenta sânului pe torace, le explic că sânii sunt surori, dar nu sunt surori gemene, iar noi ne adaptăm, nu este o procedură standard. Insist pe educarea pacientului foarte mult. Adică îi prezint puțină anatomie, puțina tehnică chirurgicală să poată înțelege de ce îi spun cuvintele pe care i le spun, ca în felul acesta să putem să luăm decizii împreună.
Ce fel de implanturi veți folosi la Onco Card pentru operațiile de mărire de sâni?
Voi folosi implanturi nanotexturizate sau microtexturizate, cele nanotexturizate sunt chiar de apariție recentă. Cele macrotexturizate – pe care am ales să nu le folosesc – au fost în centrul unei dezbateri fiind asociate cu un risc crescut de apariţie a unei forme rare de cancer: limfomul anaplazic cu celule mari. Deci nu vom folosi astfel de implanturi. Eu voi folosi implanturi rotunde, anatomice și ergonomice – tot de apariție recentă, implanturi cu care producătorii se laudă că atunci când pacienta e întinsă pe pat au formă rotundă, iar când se ridică în picioare au formă anatomică. Astfel, fiind adaptate la mișcările din viața cotidiană, dau o formă cât mai naturală și plăcută, nu doar în poze, dar și în dinamică.
Ridicarea și micșorarea sânilor
Ce ne puteți spune despre operația de lifting mamar, mastopexia?
Mastopexia se adresează mai puțin glandei mamare și mai mult anvelopei cutanate pe care o ia și o așează, o “croiește” în așa fel încât să strângă și să reformeze un sân cu aspect cât mai natural. Putem vorbi și despre augmentare-mastopexie adresată pacientelor care fac parte din scenariul descris anterior, dar care își doresc totuși un volum al sânilor ceva mai mare și atunci se introduce un implant din gen coeziv siliconic și glanda restantă este modelată centrând implantul, astfel încât să se obțină o formă corectă și un volum care să satisfacă cerințele pacientelor.
Cât despre operația de micșorare a sânilor?
Reducția mamară se adresează doamnelor care au un bust voluminos – este vorba și despre o problemă estetică, dar există și o componentă funcțională: cu cât sânii sunt mai mari, cu atât impactul lor asupra coloanei vertebrale este mai mare. Crește și riscul de a dezvolta micoze sau alte probleme ale pielii în porțiunea de sub sâni. Iar impactul pe care îl are brasiera sutienului pe umerii pacientelor este și el considerabil. Toate pot fi ameliorate cu reducția mamară. Ar fi de menționat și ginecomastia – ea face referire la dezvoltarea în exces a sânului sau a glandei mamare la bărbați. Aceasta poate fi de o parte sau de ambele părți și poate avea o componentă glandulară, o componentă grăsoasă sau pe amândouă. Cea glandulară se excizează chirurgical, cea grăsoasă se abordează prin liposucție.