O N C O C A R D - Performanță pentru viață!

Program Clinică : Luni - Vineri | 08:00 - 20:00
  Contact : (+40) 268 994

Anestezia: de câte tipuri este, ce riscuri pot apărea, ce se întâmplă în terapia post-operatorie

Ne gândim cu o oarecare teamă la anestezie atunci când aflăm că va trebui să trecem prin ea. Este o reacție perfect normală – lipsa de control și multitudinea de lucruri necunoscute ne fac să ne îngrijorăm mai mult decât pentru alte proceduri medicale. Tocmai de aceea sunt utile informațiile ca cele oferite în continuare de Dr. Ovidiu Cristian Jeder, medic primar A.T.I. în cadrul spitalului Onco Card. Explicațiile doctorului Jeder fac lumină și ne ajută să înțelegem mai bine experiența anesteziei.

Domnule doctor, de câte tipuri este anestezia?

În mare, o putem împărți în două categorii – anesteziile loco-regionale și cele generale.

Anesteziile regionale aparțin anestezistului, anestezia locală nu ține de anestezist, este pur și simplu injectarea unui anestezic în anumite zone ale corpului pentru a obține abolirea senzației dureroase fix în acea zonă. O fac colegii chirurgi, stomatologi, etc.

Anestezia regională îi aparține anestezistului – vorbim despre abolirea senzației de durere pe un anumit segment al corpului fără să fie implicată pierderea stării de conștiență a pacientului așa cum se întâmplă în anestezia generală. Revenind la anestezia loco-regională ea poate să fie spinală sau rahidiană, epidurală sau peridurală, de plex când se blochează un anumit plex nervos al organismului astfel încât o întreagă regiune – de exemplu un membru inferior, doar unul singur să fie anesteziat – și chirurgul să poată să opereze fără ca acel pacient să simtă durere. Și nu în ultimul rând, anesteziile generale care indiferent de tipul lor, implică pierderea stării de conștiență pe durata intervenției chirurgicale (somnul anestezic).

Ce ne puteți spune despre riscurile pe care le implică anestezia într-o operație?

Anesteziștii folosesc foarte mult în munca lor scale de risc. Cea mai cunoscută este scala ASA de la Asociația Americană a Anesteziștilor, este folosită de zeci de ani. Riscurile pe această scala sunt numerotate de la 1 la 6 și sunt atribuite în funcție de bolile asociate ale pacientului și în funcție de momentul evoluției bolii respective. În urma consultului preanestezic stabilim ce risc pe scala ASA are pacientul și îi explicăm ce înseamnă. Sunt și alte scoruri care ne ajută pe noi anesteziștii să ne orientăm. Riscurile sunt oarecum individualizate: dacă vorbim despre o operație mică, anestezie de scurtă durată, pacient fără comorbidități și riscurile sunt scăzute. De la cele mai mici, leziuni la locul de puncție unde se montează cateterul venos-periferic, mică reacție alergică, ca urmare a administrării unui medicament, la cele extreme – reacție anafilactică la administrarea unui anumit medicament chiar dacă pacientul nu era cunoscut anterior cu teren alergic. Sau cazuri foarte rare când la anumite anestezice pacientul trece printr-un fenomen care se numește hipertermie malignă și care poate duce inclusiv la deces, dar, repet, este o extremă. Cele mai frecvente reacții adverse asociate anesteziei sunt cele legate de grețuri, vărsături, mici reacții alergice, majoritatea dintre ele imediat remediabile.

Există categorii de pacienți pentru care anestezia prezintă un risc crescut? Copii, bătrâni, cei cu anumite afecțiuni?

Depinde foarte mult de tipul intervenției chirurgicale prin care va trece pacientul, de durata ei și de stadiul bolii. Factorii de risc majori sunt legați de afecțiunile cardiace, dar și de afecțiunile pulmonare, renale, diabetul, bolile neurologice. Toate trebuie optimizate înainte de operație. Dacă pacientul vârstnic are un status bun cardiac, pulmonar, renal, etc. riscurile nu sunt cu mult mai crescute versus un pacient tânăr, doar trebuie să adaptăm anestezia la vârstă. Iar copilul este un pacient special și niciodată nu trebuie privit ca un adult în miniatură fiindcă nu este. Copilul are cu totul și cu totul alt comportament din punct de vedere al anesteziei, deoarece farmacocinetica și farmacodinamica substanțelor diferă foarte mult la copil vs adult. Începe și anestezia să aibă așa-numitele subspecialități, chiar dacă nu sunt reglementate înca prin lege, iar o parte dintre colegii anesteziști se supraspecializează și lucrează mai mult cu copii, alții se îndreaptă spre zona de chirurgie cardiacă pentru a putea acoperi cât mai bine aceste cazuri speciale.

Ce fel de substanțe se utilizează pentru anesteziere? Sunt acestea toxice pentru organism?

În anestezia regională se folosesc anestezice locale, în cea generală se folosesc mai multe medicamente anestezice: sedative hipnotice, analgezice puternice, relaxante musculare. Corpul nostru are capacitatea să metabolizeze aceste medicamente și dozele sunt adaptate în funcție de bolile asociate ale fiecărui pacient și de greutatea corporală a acestuia astfel încât să fim siguri că acești pacienți vor metaboliza aceste medicamente și nu vor avea complicații cauzate de ele. Toxicitatea depinde de doză și există protocoale clare atunci când apar reacții așa-zise secundare. Cu cât medicina a avansat, cu atât medicamentele anestezice au devenit mult mai sigure pentru pacient.

Ce ne puteți spune despre terapia post-operatorie?

Se adresează pacientului imediat după intervenția chirurgicală și poate fi de mai multe tipuri. Din 2009 avem și o lege de reglementare în anestezie și terapie intensivă în România care împarte terapiile intensive în mai multe categorii. Cel mai simplu tip de terapie intensivă este așa-numitul SPA – salonul post-anestezie, unde pacientul nu a suferit o intervenție majoră care să necesite internare în terapie intensivă post-operatorie, ci doar supraveghere în salon post-anestezie, unde se așteaptă sub monitorizare reluarea completă a funcțiilor organismului, pentru ca pacientul să fie trimis în condiții de siguranță pe secția din care a venit la blocul operator. Mai avem și terapie intensivă intermediară care înseamnă o îngrijire mai prelungită a pacientului – terapie analgezică complexă, monitorizare invazivă și complexă, în acest caz durează mai mult până ce pacientul își reia funcțiile organismului. Și mai este terapia intensivă de nivel 3, cea mai avansată, acolo merg doar cazurile complexe fie chirurgicale, fie medicale. Terapia post-operatorie de la Onco Card se adresează pacientului care a fost operat pentru cancer de sân sau cancer de piele și înseamnă supraveghere cu monitorizarea funcțiilor vitale, tratament de reechilibrare hidroelectrolitică, terapia durerii, terapia anticoagulantă în momentul în care nu mai există risc de sângerare, terapia de profilaxie a grețurilor și a vărsăturilor și, de asemenea, controlul celorlalte boli asociate ale pacientului. Există și în cazul externării pacienților din terapie intensivă scale de risc și scoruri. Imediat după anestezie cel mai utilizat este scorul ALDRETE care ne ajută să trimitem pacientul în salonul din care provine și să fim siguri că nu mai avem complicații legate de actul anestezic care pot apărea în salon.

Cât durează, aproximativ, șederea la terapie post-operatorie pentru un pacient oncologic?

Depinde ce fel de cancer are pacientul și ce intervenție a suferit. Dacă este un cancer abdominal, o intervenție chirurgicală complexă, de lungă durată, șederea în terapie poate să ajungă la peste 24-48 h. În funcție de evoluția post-operatorie, dacă apar complicații de ordin pulmonar, renal, cardiac, șederea se prelungește. La terapia post-operatorie a unui cancer de sân, de exemplu, un caz care implică și limfadenectomie axilară și reconstrucție imediată, pacienta stă de obicei sub 24 de ore.